Premierul roman Victor Ponta a vizitat uzinele Dacia

Victor PontaPremierul român Victor Ponta a vizitat uzinele Dacia de la Mioveni, joi, 17 mai. Delegaţia din care au mai făcut parte şi alte personalităţi politice locale şi centrale a vizitat Departamentul Montaj din Uzina Vehicule şi a avut o întrevedere cu managementul Dacia. Discuţiile au avut ca principale teme activităţile Grupului Renault în România şi proiectele viitoare ale Dacia.
La finalul vizitei, premierul a declarat jurnaliştilor că Dacia reprezintă un exemplu de  privatizare de succes şi că va susţine investitorii mari şi serioşi, aşa cum este şi Renault. El i-a mulţumit directorului general al Dacia şi al Grupului Renault în România, Jérôme Olive, pentru primirea făcută.

Tagged , |

Cati turisti romani au fost in Bulgaria, in 2011

BulgariaUn număr de 960.000 de turişti români şi-au petrecut sejururile turistice în Bulgaria, în anul 2011, iar autorităţile de la Sofia estimează pentru anul 2012 un număr de peste un milion de turişti români, a declarat, vineri, viceministrul Economiei, Energiei şi Turismului din Bulgaria, Ivo Marinov, la o conferinţă de prezentare a destinaţiilor bulgăreşti.

‘Numărul turiştilor din România care şi-au petrecut vacanţele în Bulgaria s-a ridicat la 960.000, în 2011. Pentru anul 2012, mizăm pe creşterea numărului acestora, la peste un milion de persoane’, a afirmat Ivo Marinov.

În anul 2011, încasările din turism s-au ridicat la 3,7 miliarde euro, a adăugat acesta.

Turismul bulgăresc contribuie la PIB-ul ţării cu 11%, iar incluzând toate serviciile ce ţin de activitatea turistică – 15,6% din PIB, potrivit datelor prezentate de ministerul de resort.

Sursa: Agerpres

Tagged , |

Cati bani aduce EURO 2012 pentru Polonia

EURO 2012Suporterii şi turiştii care vor vizita Polonia pentru campionatul de fotbal Euro 2012 vor cheltui aproximativ 700 milioane zloţi (161 mil euro), a declarat Andrzej Bogucki, membru în consiliul PL.2012, instituţie special creată de Ministerul Turismului şi Sportului pentru organizarea evenimentului sportiv, citat de Warsaw Business Journal.

Până în prezent au fost vândute aproximativ 1,5 milioane pentru toate partidele de fotbal din cadrul campionatului, însă PL.2012 estimează că încă un milion de suporteri vor vizita Polonia în acea perioadă. Bogucki a spus că se bazează pe aşa-numitul efect “Barcelona” care se referă la faptul că suporterii se vor întoarce în Polonia după campionatul de fotbal ca turişti. Astfel, Polonia ar putea câştiga încă 4 miliarde zloţi (920 mil. euro).

Tagged , , |

Dacia Dokker si Dacia Dokker VAN sunt noile modele Dacia ce vor fi lansate in a doua jumatate a lui 2012

DaciaDacia prezintă două noi modele care se vor alătura în acest an familiei sale : Dokker, un vehicul polivalent şi Dokker VAN, o furgonetă funcţională.

Dokker este un vehicul cu 5 locuri, practic şi polivalent, disponibil cu una sau două uşi laterale culisante. Dispunând de un portbagaj generos şi oferind o modularitate intuitivă, Dacia Dokker este perfect adaptată clienţilor care îşi doresc un vehicul cu posibilităţi multiple de utilizare, care să asigure atât o călătorie în condiţii de confort pentru 5 adulţi, cât şi transportul, la nevoie, a unor obiecte voluminoase.

Versiunea utilitară, Dokker VAN, răspunde aşteptărilor unei clientele alcătuite cu precădere din întreprinzători şi societăţi comerciale. Fiabil şi robust, Dokker VAN asigură un volum de încărcare la cel mai bun nivel din segment, în condiţiile unui consum scăzut.

Numele Dokker este derivat din cuvântul « dockworker » din limba engleză, cu referire la muncitorii care asigură încărcarea şi descărcarea navelor într-un port. Termenul subliniază astfel capacitatea mare de încărcare a celor două vehicule, adaptabilitatea şi robusteţea lor.

Lansarea celor două noi modele în România este prevăzută în semestrul al doilea al acestui an. Detalii suplimentare cu privire la Dokker şi Dokker VAN vor fi comunicate la momentul respectiv.

Tagged , , , |

Vama 2012

Trupa VamaTupa Vama a lansat noul album intitulat “2012″. Puteti asculta toate piesele noului album pe Canalul Special Vama de pe Youtube. Trupa Vama a publicat urmatorul mesaj “Pe canalul nostru de YouTube gasiti toate piesele de pe noul album. Speram ca asta nu va impiedica sa cumparati si CD-ul fizic :) Pentru a nu incalca drepturile de copyright ale producatorului albumului, va rugam sa nu uploadati piesele pe conturile voastre de YouTube. Le puteti folosi din canalul nostru pentru a le asculta si pentru a le distribui pe Facebook si pe bloguri. Enjoy! :)

TAROM organizeaza “Prima lectie de zbor” in perioada 1 – 2 iunie 2012, in parteneriat cu OMV Petrom

TAROMTAROM organizează şi anul acesta “Prima lecţie de zbor”, un eveniment constând în zboruri speciale dedicate copiilor care doresc să se iniţieze în lumea aviaţiei. Zborurile de anul acesta vor avea loc în zilele de 1 şi 2 iunie 2012. Partenerul principal al evenimentului este compania OMV Petrom. Alţi parteneri sunt: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, Alpha Rocas, GlobeGround şi Heidi Chocolat.

Cu ocazia Zilei Copilului, TAROM organizează trei zboruri speciale dedicate copiilor, în cadrul cărora cei mici vor asista la o lecţie de pilotaj pe înţelesul lor, vor afla lucruri noi despre activitatea de pilot şi etapele unui zbor şi vor vizita cabina piloţilor.

Copiilor li se pregătesc şi alte surprize: diplome de piloţi juniori, insigne de piloţi, manuale de zbor şi multe altele.

Cursele se vor desfăşura dupa urmatorul program:

01 iunie: orele 14.40, aeronava de tip A318

02 iunie: orele 11.00, aeronava de tip ATR72

orele 13.00, aeronava de tip ATR72

Zborul va dura aprox. 40 de minute, decolarea şi aterizarea având loc pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”. La zbor pot participa copiii cu vârste între 5 ani împliniţi şi 18 ani neîmpliniţi. Copiii cu vârsta cuprinsă între 5 ani împliniţi în ziua efectuarii cursei şi 14 ani neîmpliniţi în ziua efectuarii cursei trebuie să fie însoţiti obligatoriu de o persoană majoră. Tariful promoţional este de 10 lei/copil şi 200 lei/adult. Minorii cu vârste de peste 14 ani vor putea achiziţiona bilet conform tarifului de adult, însa nu pot fi consideraţi însoţitori pentru alţi copii minori. Un adult poate sa insoteasca un singur copil.

Aeronavele au fost configurate cu o singură clasă de călătorie – economic.

Biletele pot fi achiziţionate de la orice agenţie TAROM din România, iar locurile sunt limitate.

Pentru mai multe informații, pasagerii sunt rugaţi să contacteze compania TAROM, la numerele de telefon Call Center TAROM: 9361 (valabil pentru apeluri din Bucureşti): +4 021.204.64.64; +4 021.303.44.00 și +4021.303.44.44. Informaţii în timp real despre acţiune pot fi urmărite pe pagina TAROM de Facebook la adresa www.facebook.com/tarom.ro.

Partenerul principal al acestui eveniment este compania OMV Petrom, care asigură combustibilul necesar celor trei zboruri. Alţi parteneri ai evenimentului sunt: Aeroportul Internaţional “Henri Coandă”, Alpha Rocas, Globe Ground şi Heidi Chocolat.

Tagged , |

Pavel Bartos interpreteaza rolul unui artist de mana a doua in serialul “Las Fierbinti”

Pavel Bartos FuoccoPavel Bartoş interpretează rolul unui artist de mâna a doua în serialul “Las Fierbinţi”, în episodul de joi seară telespectatorii urmând să întâlnească noi personaje inedite.

În “Las Fierbinţi” îşi fac apariţia două personaje pe cât de inedite, pe atât de halucinante: cântăreţul Fuocco (interpretat de Pavel Bartoş) şi regizorul Ciobi, care intenţionează să filmeze un videoclip pe întinsele câmpuri de lucernă de la marginea satului.

Poliţistul Robi (Leonid Doni) este total dezorientat de prezenţa celor doi şi chiar are impresia că Fuocco nu este altceva decât un personaj venit din altă galaxie, un veritabil extraterestu.

Acest lucru pare să-i fie confirmat de cercurile ciudate rămase în lucernă în urma filmării videoclipului. Seara, Fuocco şi Ciobi se duc la cârciumă, iar Ciobi este invitat să joace poker cu Bobiţă, Giani, Vasile şi alti câţiva săteni. Robi se va confrunta cu Fuocco, în timp ce Ciobi este pe cale să piardă totul la jocul de cărţi condus de nimeni altul decât Bobiţă, informează Mediafax.
Personajul Fuocco, interpretat de Pavel Bartoş, va fi o prezenţă demnă de tot râsul. “Este tipologia omului care vrea să intre cu orice preţ în showbizul românesc, care crede că este cel mai tare din parcare, care pretinde că este original, dar copiază la maximum. Este tipologia vedetei care apare peste noapte şi dispare la fel”, spune Pavel despre personajul său.

Pavel Bartoş spune că a fost cucerit din prima de scenariul serialului “Las Fierbinţi”, unul dintre motivele care l-au făcut să accepte această invitaţie.
“M-a cucerit scenariul. Când am citit rolul am văzut cât este de bine scris (Mimi Brănescu poartă această “vina”). Faptul că este regizat de Dragoş Buliga a fost un atu în plus, pentru că este un regizor cu care îmi doresc să lucrez în general, aşa că am profitat de şansa. Nu în ultimul rând, actorii care interpretează personajele principalele (Bobonete, Văncică, Gigi Ifrim) m-au determinat să-mi doresc cu ardoare să joc în acest serial”, a mai spus Pavel.

Tagged , , , |

Noaptea Muzeelor in alte orase – editia 2012

noaptea muzeelor 2012Un număr mare de muzee din toată ţara sărbătoresc în anul 2012 Noaptea Muzeelor, propunând publicului expoziţii diversificate, spectacole, proiecţii şi evenimente speciale.

Muzeele din ţară care vă invită să sărbătoriţi Noaptea Muzeelor sunt:
Muzeul de Istorie și Muzeul de Științele Naturii Aiud
Muzeul Judeţean Teleorman (Alexandria)
Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia
Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” Bacău
Complexul Muzeal de Științele Naturii “Ion Borcea” Bacău
Muzeul de Mineralogie Baia Mare
Muzeul Judeţean Botoşani
Castelul Bran
Muzeul Casa Mureşenilor Braşov
Centrul Cultural Petre Ţuţea (Braşov)
Muzeul Brăilei
Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş
Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa
Muzeul Marinei Române Constanța
Muzeul Olteniei Craiova
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva
Muzeul de Artă Vizuală Galaţi
Muzeul Județean “Teohari Antonescu” Giurgiu
Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi
Muzeul Țării Crișurilor (Oradea)
Muzeul Județean Argeș (Pitești)
Muzeul Naţional al Petrolului Ploieşti
Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (Sf. Gheorghe)
Complexul Naţional Muzeal ASTRA (Sibiu)
Muzeul Naţional Brukenthal (Sibiu)
Muzeul de Istorie Sighişoara
Muzeul Național Peleș (Sinaia)
NOU Muzeul Judeţean Olt (Slatina)
Muzeul Agriculturii Slobozia
Muzeul Județean Ialomița (Slobozia)
Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” din Târgovişte
Muzeul Județean Mureș (Tîrgu-Mureş)
Muzeul Judeţean Gorj “Alexandru Ştefulescu” (Târgu-Jiu)
Muzeul Judeţean Buzău
Muzeul Judeţean de Artă “Centrul Artistic Baia Mare”
Muzeul de Artă Timișoara
Muzeul Banatului Timișoara
Muzeul Catedralei Mitropolitane Timișoara
Muzeul Emil Kindlein Timișoara
Galeria Calina Timișoara
Galeria Helios Timișoara
Galeria Jecza Timișoara
Galeria Triade Timișoara
Complexul Muzeal Arad
Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești
NOU Muzeul Banatului Montan Reșița

Tagged , , |

Noaptea muzeelor in Cluj – editia 2012

noaptea muzeelor 2012În noaptea de 19 mai 2012, muzeele din Cluj îşi aşteaptă vizitatorii la expoziţii diversificate, proiecţii de filme şi alte evenimente speciale. Pentru a-și stabili mai ușor propriul traseu, vizitatorii sunt invitați să folosească, în premieră, harta cu programul Nopții Muzeelor în Cluj, tipărită de Rețeaua Națională a Muzeelor din România cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național.

Participă:
Muzeul de Artă Cluj-Napoca
Muzeul Etnografic al Transilvaniei (Cluj-Napoca)
Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (Cluj-Napoca)
Muzeele Universităţii Babeş-Bolyai (Cluj-Napoca)
Centrul Cultural Petre Ţuţea (Cluj-Napoca)
Virtus Antiqua (Cluj-Napoca)
Muzeul de Istorie Turda
Muzeul “Octavian Goga” Ciucea
Muzeul Municipal Dej
Galeria Frezia Dej

Tagged , |

Noaptea muzeelor in Bucuresti – editia 2012

noaptea muzeelor 2012În noaptea de 19 mai 2012, muzeele bucureştene îşi aşteaptă vizitatorii la expoziţii, spectacole de muzică, dans, teatru şi film, proiecţii şi evenimente speciale interactive.
Pentru a-și stabili mai ușor propriul traseu, vizitatorii sunt invitați să folosească, ca și la ediția anterioară, harta cu programul Nopții Muzeelor în București, tipărită de Rețeaua Națională a Muzeelor din România cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național. Vizitatorii pot alege să-și petreacă noaptea de 19 spre 20 mai 2012 parcurgând atât muzee care și-au facut o tradiție din sărbătorirea acestui eveniment, cât și muzee sau organizații culturale care s-au alăturat în 2011 sau chiar în acest an.

Participă:
Arhivele Naționale ale României
Centrul Cultural ArtSociety
Muzeul Naţional al Aviaţiei Române
Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”
Muzeul Naţional Cotroceni
Fundația Löwendal
Muzeul Național al Țăranului Român
Muzeul de Artă Veche Apuseană Dumitru Furnică-Minovici
Muzeul Naţional Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida”
Muzeul de Artă “Vasile Grigore” – pictor și colecționar
Muzeul Național de Artă al României
Universitatea Spiru Haret
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
Muzeul Bellu
Muzeul Naţional „George Enescu” (București, Sinaia)
Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi
Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”
Muzeul Naţional de Geologie
Muzeul Naţional de Istorie a României
Muzeul Naţional al Literaturii Române
Muzeul Municipiului Bucureşti
Muzeul Naţional de Artă Contemporană
Biblioteca Naţională a României: World Press Photo România (Fundaţia Culturală EIDOS)
Școala Centrală
Muzeul Național al Pompierilor

Tagged , |